Corpul Uman

Corpul Uman

Title: Corpul Uman
Author: Émilie Beaumont
Release: 2020-08-06
Kind: ebook
Genre: Bodies for Kids, Books, Kids, Basic Concepts for Kids
Size: 22989227
Inspirate din tradițiile gotice sudiste, povestirile din volumul Greu de găsit un om bun demonstrează viziunea unică, grotescă a lui Flannery O’Connor asupra vieții, fiind infuzate cu simbolism religios, bântuite de perspective apocaliptice, susținute de tragicomedia comportamentului uman, în confruntarea cu aspirația către mântuire. Umorul sardonic al autoarei se bazează pe disparitatea dintre percepția limitată a unora dintre personaje și peisajul mult mai larg al realităților sociale, economice și spirituale ale Sudului rural. În unele dintre povestiri, O’Connor explorează teme nevralgice dezbătute în epocă: Holocaustul este vizat în „Dezrădăcinatul“; integrarea rasială, în „Negrul artificial“; intersexualitatea, în „Un Templu al Sfântului Duh“.
Prin povestirile sale, Flannery O’Connor și-a câștigat un loc privilegiat în inima cititorilor americani, numărându-se printre cei mai originali și provocatori scriitori din generația ei. Multă cruzime, compasiune, mascaradă, artă și adevăr se află
în aceste povestiri! Mi-e greu să găsesc un scriitor mai amuzant,
dar și mai înfricoșător. Robert Lowell În aceste povestiri, pentru prima dată, Sudul rural este portretizat de o scriitoare a cărei corectitudine este pe măsura talentului său.

More Books from Émilie Beaumont

Émilie Beaumont & Nathalie Bélineau
Émilie Beaumont
Émilie Beaumont & Nathalie Bélineau
Émilie Beaumont & Nathalie Bélineau
Nathalie Bélineau & Émilie Beaumont
Claire Laroussinie, Nathalie Bélineau & Émilie Beaumont
Émilie Beaumont
Florence Renout, C Hublet & Émilie Beaumont
Émilie Beaumont & C Hublet
Hélène Grimault, Marie-Anne Didierjean & Émilie Beaumont
Émilie Beaumont, Hélène Grimault & C Hublet
Nathalie Bélineau & Émilie Beaumont
Émilie Beaumont
Nathalie Bélineau & Émilie Beaumont
Nathalie Bélineau, Sylvie Michelet & Émilie Beaumont
Nathalie Bélineau & Émilie Beaumont
Nathalie Bélineau & Émilie Beaumont
Émilie Beaumont, Sylvie Michelet & Nathalie Bélineau
Émilie Beaumont & Sylvie Michelet
Sylvie Michelet, Nathalie Bélineau & Émilie Beaumont
Nathalie Bélineau, Émilie Beaumont & Sylvie Michelet
Émilie Beaumont
Hélène Grimault & Émilie Beaumont
Émilie Beaumont, Hélène Grimault & C Hublet
Sylvie Michelet, Nathalie Bélineau & Émilie Beaumont
Émilie Beaumont, Marie-Christine Lemayeur, Bernard Alunni & Patricia Reinig
Nathalie Bélineau & Émilie Beaumont
Émilie Beaumont & Hélène Grimault
Émilie Beaumont & Nathalie Bélineau
Émilie Beaumont & Nathalie Bélineau
Stéphanie Redoulès, C Hublet & Émilie Beaumont
Colette Hus-David, Isabella Misso & Émilie Beaumont
Christine Sagnier
Émilie Beaumont & Nathalie Bélineau
Émilie Beaumont
Émilie Beaumont & Nathalie Bélineau
Émilie Beaumont
Nathalie Bélineau & Émilie Beaumont
Nathalie Bélineau, Émilie Beaumont & Sylvie Michelet
Nathalie Bélineau & Émilie Beaumont
Émilie Beaumont & Stéphanie Redoulès
Émilie Beaumont & C Hublet
Émilie Beaumont & C Hublet
Émilie Beaumont
Émilie Beaumont & Christine Sagnier
Sylvie Michelet & Émilie Beaumont