Ducele cu tatuaj

Ducele cu tatuaj

Title: Ducele cu tatuaj
Author: Kerrigan Byrne
Release: 2018-11-15
Kind: ebook
Genre: Historical Romance, Books, Romance
Size: 3118296
SERIA „REBELI VICTORIENI”
El este cunoscut doar drept Corbul, un bărbat fără nume, fără trecut și fără amintiri. Dar este totodată un bărbat de temut, puternic și care nu ezită să ucidă pentru a obține ce își dorește. Cu douăzeci de ani în urmă, când s-a trezit într-o groapă comună, un dragon tatuat pe braț a fost singurul indiciu al originii lui misterioase. Atunci, singura lui speranță de supraviețuire – și de mântuire – a găsit-o în ochii adânci și înflăcărați ai copilei care l-a salvat de la moarte și care a reușit să-i alunge demonii din suflet. Nevoit să o părăsească, a jurat că se va întoarce după ea, indiferent ce trebuie să facă pentru asta.
Lorelai Weatherstoke trăiește cu amintirea primului sărut și nu-l poate uita pe cel care i-a furat inima în urmă cu douăzeci de ani, un tânăr cu chip de înger, care încă îi bântuie visele. Atunci a simțit cei dintâi fiori ai dragostei, dar a vărsat primele lacrimi amare când tânărul a părăsit-o, luând cu el o parte din inima ei.
Ca o fantomă din trecut, Corbul reapare în viața lui Lorelai și se răzbună pe toți cei care au umilit-o, convins că ea este și va rămâne a lui pentru totdeauna. Dar poate ea avea încredere într-un bărbat considerat a fi rebel, hoț și ucigaș?
C1: „Un roman senzual, romantic și plin de suspans” – New York Times
„Un erou pierdut care se teme că nu se va mai regăsi și o eroină care nu acceptă să-l abandoneze își revendică dragostea într-o poveste îndrăzneață și plină de pasiune.” ― Library Journal

More Books from Kerrigan Byrne

Kerrigan Byrne
Kerrigan Byrne
Kerrigan Byrne
Kerrigan Byrne
Kerrigan Byrne
Kerrigan Byrne
Kerrigan Byrne
Kerrigan Byrne
Kerrigan Byrne & Cynthia St. Aubin
Kerrigan Byrne & Cynthia St. Aubin
Kerrigan Byrne & Cynthia St. Aubin
Kerrigan Byrne & Cynthia St. Aubin
Kerrigan Byrne & Richard Betzenbichler
Kerrigan Byrne
Kerrigan Byrne & Inka Marter
Kerrigan Byrne & Inka Marter
Kerrigan Byrne
Kerrigan Byrne & Cynthia St. Aubin
Kerrigan Byrne
Kerrigan Byrne
Kerrigan Byrne & Inka Marter
Kerrigan Byrne & Nadine Erler
Kerrigan Byrne
Kerrigan Byrne
Kerrigan Byrne