Știința încrederii

Știința încrederii

Title: Știința încrederii
Author: John Gottman Ph.D.
Release: 2023-12-18
Kind: ebook
Genre: Psychology, Books, Health, Mind & Body, Nonfiction, Family & Relationships
Size: 2646551
Oare inefabilul iubirii și taina relației dintre doi oameni pot fi traduse în cifre? John Gottman, psiholog clinician de renume și profesor emerit la Universitatea din Washington, Seattle, susține că da. Iar abordarea statistică și matematică nu este doar o ambiție științifică de cabinet, ci rezultatul a patruzeci de ani de muncă. Gottman și echipa sa au dus relația de cuplu în laborator, au studiat-o și au ajuns la concluzia că încrederea este acel element-cheie, cuantificabil, a cărui prezență sau absență poate conduce la înflorirea sau, dimpotrivă, la erodarea iubirii. Mai mult, încrederea poate fi cultivată prin metode a căror validitate a fost confirmată, printre altele, de acuratețea cu care Gottman a reușit să anticipeze rata divorțurilor pe o perioadă dată. Acordul emoțional, spune el, este acela care poate regla climatul afectiv dintr-un cuplu, iar teoria pe care o construiește în jurul acestui concept este menită să îi ajute pe parteneri să se reconecteze unul cu celălalt, să își redobândească respectul, să își arate afecțiunea și să canalizeze energiile conflictului spre consolidarea unei relații reușite. Maniera aplicată în care Gottman discută dinamica specifică a relației face din „Știința încrederii” o veritabilă carte-reper atât pentru terapeuți, cât și pentru cuplurile care aspiră să își înscrie povestea în durată.

More Books from John Gottman Ph.D.

John Gottman Ph.D. & Nan Silver
John Gottman Ph.D.
Julie Schwartz Gottman, PhD & John Gottman Ph.D.
John Gottman Ph.D.
John Gottman Ph.D., Julie Schwartz Gottman, PhD & Joan DeClaire
John Gottman Ph.D. & Joan DeClaire
John Gottman Ph.D., Julie Schwartz Gottman, PhD, Douglas Abrams & Rachel Carlton Abrams M.D.
John Gottman Ph.D., Julie Schwartz Gottman, Doug Abrams & Rachel Carlton Abrams
John Gottman Ph.D. & Julie Schwartz Gottman, PhD
John Gottman Ph.D. & Julie Schwartz Gottman, PhD
John Gottman Ph.D. & Julie S. Gottman
John Gottman Ph.D. & Nan Silver
John Gottman Ph.D. & Julie S. Gottman
John Gottman Ph.D., Julie Schwartz Gottman, Douglas Abrams & Rachel Carlton Abrams
John Gottman Ph.D. & Frode Thuen
John Gottman Ph.D. & Nan Silver
John Gottman Ph.D., Julie Schwartz Gottman & Doug Abrams
Louise Gilbert, Licette Gus, Janet Rose & John Gottman Ph.D.
John Gottman Ph.D.
John Gottman Ph.D. & Julie Schwartz Gottman
John Gottman Ph.D. & Nan Silver
John Gottman Ph.D.
John Gottman Ph.D. & Joan DeClaire
John Gottman Ph.D.
John Gottman Ph.D.
John Gottman Ph.D.
John Gottman Ph.D.
John Gottman Ph.D.
John Gottman Ph.D.