Secretele consolării

Secretele consolării

Title: Secretele consolării
Author: Christophe André
Release: 2024-03-08
Kind: ebook
Genre: Psychology, Books, Health, Mind & Body
Size: 2479238
Cum să-ți consolezi copilul care a căzut și și-a julit genunchiul? Dar prietenul cel mai bun care trece printr-o grea încercare? Cum să poți să accepți consolarea atunci când tu ai nevoie de ea? Consolarea e primul ajutor pe care-l dai sau îl primești în caz de urgență sufletească. Poate o privire caldă, o simplă atingere, câteva cuvinte… consolarea implică o relație, chiar și de moment, tact, receptivitate.
Și este o artă, care se învață. Vei pătrunde, prin intermediul acestei cărți, în lumea emoțiilor ce au nevoie de consolare, vei descoperi scriitori și gânditori ce au fost preocupați de-a lungul timpului de ea, vei afla cum să o oferi și cum să-ți deschizi sufletul spre consolarea ce-ți este dăruită.
Consolarea nu este finalul unui drum, ci un intermezzo necesar pentru ca viața să descopere o nouă cale.

Christophe André și-a petrecut cea mai mare parte a carierei sale de medic psihiatru la Spitalul Sainte-Anne din Paris, ocupându-se cu tratarea și prevenirea tulburărilor emoționale, și a predat psihologia clinică la Universitatea Paris-Ouest. Editura Trei a tradus mai multe titluri ale autorului francez, printre care: Cum să ne purtăm cu personalităţile dificile, Imperfecţi, liberi şi fericiţi, Despre arta fericirii, Mă vindec de complexe și deprimări, Noile personalități dificile.

A consola înseamnă a face eforturi să diminuăm o durere atunci când nu putem schimba realitatea: consolăm o persoană îndoliată, un prieten care suferă din dragoste, un apropiat care a avut un eșec de proporții… A accepta consolarea înseamnă să acceptăm că viața poate să continue în ciuda a orice și să facem tot posibilul să menținem vie în noi credința că, într-o zi, fericirea se va întoarce. Deoarece, așa cum scria Émile Zola, „e nevoie doar de un dram de fericire pentru ca totul s-o ia de la capăt".
Christophe André

De altfel, nu doar cuvintele vor aduce consolare; intră de fapt în joc întreaga alchimie creată de trecutul relației dintre cel care consolează și cel consolat, de momentul ales și abia la sfârșit de cuvintele folosite... Acestea trebuie să fie simple, clare și precise deoarece suferința îngreunează receptarea lor – nu îi facem teorii despre viață celui care suferă - și trebuie spuse cu sinceritate și compasiune. Dar și cu modestie: cel care consolează nu o face în numele cunoștințelor sau experienței lui, ci al iubirii și fraternității.
Christophe André

More Books from Christophe André

Christophe André
Christophe André & Dr Trista Selous
Matthieu Ricard, Christophe André & Alexandre Jollien
Christophe André, Christophe Faure, Steven Laureys, Matthieu Ricard, Ilios Kotsou & Caroline Lesire
Boris Cyrulnik, Pierre Bustany, Jean-Michel Oughourlian, Christophe André, Thierry Janssen & Patrice Van Eersel
Christophe André, Alexandre Jollien & Matthieu Ricard
Christophe André, Alexandre Jollien & Matthieu Ricard
Christophe André
Christophe André, Alexandre Jollien, Ilios Kotsou, Caroline Lesire, Matthieu Ricard, Suzanne Tartière, Rébecca Shankland, Luc Schuiten, Steven Laureys & Gauthier Chapelle
Jon Kabat-Zinn, Claude Maskens & Christophe André
Jon Kabat-Zinn, Christophe André, Claude Maskens & Thích Nhất Hạnh
Matthieu Ricard, Christophe André & Alexandre Jollien
Christophe André & François Lelord
Christophe André, Jon Kabat-Zinn, Pierre Rabhi & Matthieu Ricard
Jon Kabat-Zinn, Claude Maskens, Lucio Bizzini, Christine Michaux, Zindel V. Segal, Christophe André, Guido Bondolfi, John D. Teasdale, Matthieu Ricard & J. Mark G. Williams
Christophe André
Christophe André, Alexandre Jollien & Matthieu Ricard
Jon Kabat-Zinn, Claude Maskens, Lucio Bizzini, Christine Michaux, Zindel V. Segal, John D. Teasdale, Mark G. Williams, Christophe André, Guido Bondolfi, Matthieu Ricard, J. Mark G. Williams & John Kabat-Zin
Christophe André
Marc de Smedt & Christophe André
Christophe André, Alexandre Jollien & Matthieu Ricard
Christophe André
Christophe André, Matthieu Ricard, Jon Kabat-Zinn & Pierre Rabhi
Ilios Kotsou, Caroline Lesire, Christophe André, Abdennour Bidar, Fabienne Brugère, Rébecca Shankland & Matthieu Ricard
Christophe André, Alexandre Jollien & Matthieu Ricard
Christophe André
Christophe André
Domnișoara Caroline & Christophe André
Christophe André
Christophe André
Christophe André
Christophe André & Michel Le Van Quyen
Christophe André
Rébecca Shankland & Christophe André
Christophe André & Rébecca Shankland
Margherita Botto, Christophe André, Alexandre Jollien & Matthieu Ricard
Christophe André
Christophe André
Patrice Gourrier, Jérôme Desbouchages, Christophe André & Matthieu Ricard
Christophe André
Christophe André
Christophe André
Christophe André